Nu credeam că noi, românii, vom ajunge să trăim asemenea vremuri: politicieni corupți și trădători, parlamentari legiuitori deveniți nelegiuiți, partide devenite mafii, criminali în libertate, tâlhari lăudăroși cocoțați drept lideri sociali batjocoritori, jurnaliști manipulatori care duc campanii de intoxicare, profesori debusolați și lipsiți de coloană verticală, medici nepăsători față de viața oamenilor, preoți îngenunchiați de păcate care caută doar cele materiale, procurori inchizitori cu cei nevinovați, justiție injustă, polițiști deveniți lideri mafioți, militari trădători, privatizări frauduloase, păduri defrișate, pământul țării cedat străinilor, absența infrastructurii, distrugerea cercetării, atacurile neîntrerupte la adresa sistemului de educație, măcinarea sistemului de sănătate, absența capacităților de producție, lipsa locurilor de muncă, promovarea lenei și cerșetoriei, degringoladă socială, lipsă de perspective...
Cine suntem noi, românii? Ce am ajuns?
Am privit îngândurat în întunericul nopții.
Nu mai erau nici stele deasupra cerului țării. Am văzut în depărtare doar o siluetă. Păreau a fi șase ființe deși ar fi trebuit să fie doar una. Am încercat să descifrez ceea ce vedeam. Și-am înțeles. Ființa era România. Numai că se vedeau din când în când șase Românii deși era doar una.
Era o Românie medievală: fără utilități, fără infrastructură, fără educație, fără sănătate, doar cozi lungi la anafură, apă sfințită, moaște și crâșme.
Era o Românie socialistă: cu oameni cocoșați de frică, dornici să stea la orice coadă, obișnuiți ca alții să gândească pentru ei, așteptând cu nerăbdare ordinele și pomana stăpânilor oricare ar fi fost ei.
Era o Românie anarhistă: cu boschetari și cerșetori care au invadat toată lumea, cu indivizi nepăsători față de destinul lor și-al altora, cu oameni care trăiesc de azi pe mâine cu gândul sinuciderii.
Era o Românie oportunistă: cu oameni care au dat lovituri de grație concetățenilor lor și care încearcă să-și mențină puterea și averea cu orice preț, prin vânzarea semenilor și trădarea patriei.
Era o Românie refugiată: cu oameni care încercă să-și împlinească un destin în alte țări dar care au rămas cu inima acasă.
Era o Românie supraviețuitoare: cu oameni care se încăpățânează să realizeze ceva în țară chiar dacă toate par că le stau împotrivă.
Am privit în ochii românilor.
Am văzut milioane de luminițe. Și am putut citi mesajul din ochii lor: „Așa nu se mai poate!”
Cred acum că toate luminițele vor fi una într-o Mare Românie.
