România este o țară unică: are multe probleme dar nimeni nu este vinovat de această stare de lucruri. Toți românii se consideră a fi curați ca lacrima. Și toți sunt descurcăreți nevoie mare.
România a ajuns o paragină dintr-o grădină
care se pretindea a fi sfântă.
Cândva învățam să fim veșnici. Astăzi
învățăm să fim trecători.
Plecăciunile cuviincioase și rugile
fierbinți în duh și adevăr au fost înlocuite cu slugărniciile vinovate și
trădările de credință, patrie și neam.
Cândva ne zideam unii pe alții ca să fie
templele luminii trainice. Acum torționarii bolșevici, criminalii revoluției,
huliganii mineriadelor și activiștii menșevici sunt făcuți președinți de onoare
ai partidelor, decorați cu cele mai înalte distincții ale statului și slăviți
de haznale TV. Iar oamenii care: au murit pentru patrie, au stat în pușcării
pentru că s-au opus comuniștilor, au fost torturați pentru că aveau un alt
crez, au fost condamnați la muncă silnică pentru delictul de a gândi, au fost
victime ale abuzurilor comuniste sau mineriadelor sunt umiliți de bolșevici, menșevici
și beizadelele lor.
În locul ciobănașului mioritic care stătea
dârz în fața destinului au apărut indivizii neantizați, nepăsători față de
propriul destin și anarhiști.
Obiceiurilor ancestrale de a ne otrăvi
fântânile și de a ne da foc recoltelor pe timp de război le-am adăugat pe cele
ale defrișărilor iresponsabile, vânzării pământului către străini și presărării
gunoaielor în creierul munților pe timp de pace.
Pe vremurile în care bunul simț domnea în
țară rufele murdare se spălau în familie. Acum zoaiele sunt duse peste tot în
lume ca trofee ale nesimțirii și prostului gust. Suntem priviți de toată lumea
dar nu ne simțim.
Învățătorii și învățăceii își știau rostul
lor. Educatorii erau respectați și li se arăta recunoștință. Astăzi li se urează
să crească cât mai multe urzici pe mormânt.
Durerea semenului nostru era și durerea
noastră. Acum durerea semenului nostru este bucuria noastră. Ne bucurăm
tâmpește când un destin se frânge. Nu mai urlă sufletul în noi când vedem
neghiobia, grosolănia și mârlănia.
Și vremea tot trece și nu se mai oprește.
Iar rana se adâncește.
Cum să te vindeci când faci aceleași lucruri?
Cum să te vindeci când nu te lași de
răutăți?
Privește-te în oglindă să vezi cine ești!
Omul mărunt crede că prin fățărnicie își
poate rezolva destinul. Și-și pleacă capul zi de zi, purtându-și peșcheșul în
buzunarele mari ale nevredniciei. Și-aruncă în stânga și-n dreapta cu bănuți ca
să-și mascheze neputința și mediocritatea. Cumpără tot ce poate ca să ajungă
cât mai sus în societate dar își lasă bucățele de suflet peste tot pe unde pribegește.
Nu mai știe ce caută dar i se pare tot timpul că a găsit ceva. Omul mărunt e
schimbător ca vântul și nu te poți baza pe el.
Și turnătorul își face apariția pe scena
socială. El e pârâciosul de serviciu care cocoșat de propria neputință îi vrea distruși
pe toți. E ca acidul care dizolvă tot și la final se dizolvă pe sine însuși.
Dar nimeni nu-l întrece pe trădător. Nimic
nu-i mai plăcut pentru el decât să-și vândă familia, prietenii și neamul. El
vinde tot pe un preț de nimic. Și asta pentru că de fapt el nu dă doi bani pe
propria persoană. Deci nici altcineva nu valorează nimic.
Acum, că te-ai privit în oglindă, spune-mi
cine ești!
Știu ce gândești! Că tu ți-ai aranjat doar
apele tale cu grupul tău.
Spune-mi: te afli într-un grup de
prieteni, o gașcă sau o mafie? Nu știi și ești confuz?
Vezi, din cauza micii tale confuzii a
ajuns țara unde a ajuns!
Dar, de-a mai rămas un pic de onoare și
demnitate în tine, ridică-te și mergi!