Faceți căutări pe acest blog

duminică, 21 ianuarie 2018

România modernă


Pentru a avea o Românie modernă este nevoie de partide care să lucreze în interesul românilor.

Partidele existente au lucrat doar în interesul propriilor membri și în detrimentul României. Mai mult, în ultima perioadă au încheiat un pact de neagresiune, înțelegându-se la împărțirea hălcilor.

Programul partidelor aflate la putere (sau în înțelegere cu acestea) este uimitor de simplu, având doar trei componente principale.
* „Să furăm” - furtul este organizat prin trucări de licitații, deturnări de fonduri, cheltuieli nejustificate, proiecte nefinalizate etc.
* „Să acoperim furtul” - furtul este acoperit prin mită, șantaj, abuz de putere, eludarea legii, subordonarea justiției, elaborarea de legi favorabile infractorilor etc.
* „Să mituim populația” – presupune acordarea unor privilegii nemeritate personalului din instituțiile de forță și pomeni electorale pentru populațiile sărace și ușor de manipulat.

Acesta fiind situația reală, înființarea unui nou partid politic este imperios necesară.

Dacă înființarea unui partid politic pentru modernizarea României va reuși, acesta va avea nevoie (în primă instanță) de un program de urgență care să cuprindă măsurile imediate necesare opririi dezastrului.

Programul de urgență va viza mai multe aspecte care să combată tensiunile, nemulțumirile și inechitățile sociale existente.
* Modificarea legii salarizării unice așa încât să existe un echilibru între diferite categorii socio-profesionale care au aceleași studii, experiență și condiții de muncă.
* Elaborarea unei legi a pensionării în care să se țină cont doar de principiul contributivității; eliminarea sau impozitarea drastică a tuturor categoriilor de pensii speciale; recalcularea pensiilor celor care au contribuit insuficient; anularea pensiilor celor care nu au contribuit.
* Introducerea contributivității obligatorii pentru toate categoriile de persoane active la fondul de pensii, șomaj, asigurări sociale etc.; impozitarea obligatorie a tuturor persoanelor active fără excepții sau derogări.
* Obligativitatea firmelor de a plăti impozit pe profit; limitarea sumelor de bani care pot fi transferate în afara țării de către firmele care au realizat profit în România.
* Introducerea unor reguli draconice pentru combaterea evaziunii fiscale.
* Stabilirea unei modalități de calcul precisă pentru distribuirea bugetului la administrația centrală și la cele locale.
* Obligativitatea realizării achizițiilor publice prin intermediul unui sistem informatic.
* Stabilirea unor reguli precise în stabilirea investițiilor la nivel central și local.
* Eliminarea dreptului pe care îl au serviciile secrete de a conduce afaceri.
* Eliminarea finanțării din bugetul de stat a ONG-urilor, asociațiilor și cultelor declarate ca fiind de utilitate publică.
* Introducerea controlului financiar al veniturilor obținute de sindicate.
* Eliminarea imunităților în fața legii.
* Depolitizarea instituțiilor publice centrale și locale.
* Restricționarea numărului de mandate pentru orice funcții publice.
* Introducerea unor criterii valorice la ocuparea funcțiilor publice.
* Separarea puterilor în stat; eliminarea dreptului parlamentarilor de a ocupa funcții în guvern sau alte instituții ale statului; interzicerea intruziunilor politice în sistemul judiciar; numirile pe funcții în sistemul judiciar să se realizeze doar prin concurs.
* Eliminarea influenței politice din CNA.
* Înființarea unui comitet pentru a centraliza situația românilor din străinătate și drepturile pe care aceștia le au în țările respective.

După implementarea măsurilor de mai sus va fi nevoie de un program prioritar care să pună bazele dezvoltării țării.

Programul prioritar va viza câteva domenii cheie.
* Modificarea Constituției.
* Reformarea sistemului de educație (fără oameni educați nu se poate construi nimic).
* Reformarea sistemului de sănătate (fără oameni sănătoși nu se poate face nimic).
* Organizarea unui sistem de aducere și integrare în țară a românilor plecați în străinătate.
* Informatizarea instituțiilor statului și reducerea birocrației.
* Crearea unor registre electronice cu evidența bunurilor imobile și a proprietarilor acestora.
* Reorganizarea teritorial-administrativă care să conducă la eficientizarea procesului de conducere a zonelor patriei și posibilitatea implementării unor proiecte mari de dezvoltare socio-economică.
* Dezvoltarea infrastructurii de transport (drumuri, poduri și căi ferate). 

După implementarea programului prioritar se va putea implementa un program de dezvoltare durabilă a țării care va fi rezultatul colaborării unor experți din toate domeniile de activitate.

Cu alte cuvinte, modernizarea României va trebui realizată prin implementarea a trei programe:
* programul de urgență;
* programul prioritar;
* programul de dezvoltare durabilă a țării.

Pot fi puse în practică aceste programe de către infractori, incompetenți și indiferenți?
Evident că nu.
Și de aceea, în România nu va exista pace socială și modernizare până ce măsurile enunțate nu vor fi implementate.

România protestelor


De un an de zile în România au loc proteste de amploare împotriva Guvernului și Parlamentului.

Deciziile, ordonanțele, hotărârile și legile pe care aceste instituții le elaborează încalcă drepturile omului, separația puterilor în stat și legislația statelor civilizate, și, mai mult, sfidează logica elementară și bunul simț.
Guvernul și Parlamentul, populate de triburi de infractori și incompetenți, au deturnat bunul mers al țării, trădând prin toate acțiunile lor poporul român.
Degradarea instituțiilor statului e un fenomen scăpat de sub control care a ajuns în punctul de a pune în pericol siguranța națională.
Instituțiile au fost deturnate de la obiectivele lor prin corupție și incompetență la îndemnul grupurilor infracționale aflate în conducerea partidelor de la putere.

De aceea, protestele sunt extinse și împotriva partidelor politice, vinovații principali ai situației existente.

Mulți români intuiesc sau cunosc situația dificilă a țării și încercă să se opună tăvălugului instituțional care distruge societatea. Așa încât, recurg la diferite forme de protest pentru a trage un semnal de alarmă asupra gravității problemelor din România.

Și partenerii externi ai României au atras atenția asupra unor aspecte negative care conduc la deteriorarea societății.

Bineînțeles că, într-un stat cu adevărat democratic, aceste multiple semnale ar fi fost mai mult decât suficiente pentru Guvern și Parlament să reglementeze situația, părăsind traiectoria care duce la degradarea țării.
Dar nu în România unde reprezentanții instituțiilor statului amenință protestatarii cu amenzi, arestări, bătăi sau privări de libertate și se iau la harță cu diverși oficiali străini.

Protestatarii, nemulțumiții și persoanele cu simț civic sunt din ce în ce mai mulți, iar glasurile lor devin din ce în ce mai puternice.

Dar, pentru că derbedeii de la conducere și-au pierdut și elementarul bun simț, societatea civilă trebuie să se organizeze mai bine ca să devină o forță de care să se țină cont.

Asociații civice nu mai sunt de ajuns pentru a contracara acțiunile destructive ale celor de la putere.

Situația este din ce în ce mai dificilă și soluțiile sunt puține.
* Mobilizarea persoanelor din toată țara pentru proteste mari periodice este un demers greoi și anevoios. Presiunea publică ar trebui exercitată în fiecare județ al țării, numai că mulți români sunt adormiți și indiferenți așteptând întotdeauna să le pice ceva din ceruri.
* O grevă generală ar avea impactul scontat. Dar sunt categorii socio-profesionale care dorm (profesorii) în timp ce țara arde iar altele (în special cele de forță) sunt subordonate politic datorită privilegiilor care le-au fost acordate.
* Declanșarea alegerilor anticipate de către președintele apatic al țării pare imposibilă deși situația gravă din România este un pericol la adresa securității naționale. Președintele în funcție își dorește un nou mandat și nu are chef să se implice prea mult în scandalurile politice care ar putea duce și la suspendarea sa. Oricum, pasivitatea președintelui în anii de mandat care s-au scurs este de notorietate.
* Alegerile sunt peste trei ani iar apariția unui nou partid politic este imperios necesară și poate fi realizată într-un timp scurt în toate județele țării, având în vedere că nemulțumirile sunt exprimate într-o formă sau alta în toate zonele patriei. Bineînțeles că, persoanele care fac parte din asociații, uniuni sau partide existente și doresc o Românie modernă vor trebuie să renunțe la orgolii, să coopereze și să acționeze ca un singur organism politic. Dar, în decurs de trei ani, distrugerea țării va fi iremediabilă.

În concluzie: situația este gravă, soluțiile sunt puține iar timpul nu mai are răbdare.

sâmbătă, 20 ianuarie 2018

România ireală


15 ianuarie 2018 anunță începutul anului centenar pentru români.
O dată importantă, plină de semnificații, în care românii ar fi trebuit să aducă un omagiu poetului, prozatorului, dramaturgului, ziaristului și gânditorului Mihai Eminescu, amintindu-și de contribuțiile cruciale ale acestuia la dezvoltarea limbii române și coagularea românilor prin deșteptarea spiritului național.
Da, anul centenar ar fi trebuit să înceapă cu organizarea unor mari evenimente în cinstea Culturii Naționale, a Limbii Române și a lui Mihai Eminescu, precursorul Marii Uniri.

Românii ar fi trebuit să-și amintească că, pe 24 ianuarie 1882, Mihai Eminescu înființa societatea secretă „Carpații”, având ca obiectiv reunificarea românilor în hotarele „Daciei Mari”. O acțiunea curajoasă care avea să-i aducă transformarea într-un deținut politic fără dreptul elementar la liberă exprimare, hărțuirea de către serviciile secrete ale două imperii, trădarea lui de către unii confrați băștinași, distrugerea imaginii publice, punerea în cămașa de forță, torturarea lui fizică și psihică, îndelungate suferințe timp de șase ani și, în final, sacrificiul suprem.

Românii de rând, cu bun simț și spirit civic au făcut acest lucru cu pioșenie, după propriile posibilități și cunoștințe: au organizat evenimente culturale, au ținut conferințe, au scris articole etc.
Impresionant a fost că și unii străini și-au adus propriul omagiu: ambasadorul Marii Britanii a depus o coroană de flori la bustului marelui poet și a recitat în limba română poezia „Lacul”; ambasadoarea Franței a interpretat la pian „Serenada română” și a ținut o alocuțiune în limba română etc.

Ca de obicei, clasa politică abrutizată de dorința de putere și mărire s-a dat în stambă cât a putut mai bine, aruncând în neantul uitării și nepăsării importanta zi de 15 ianuarie.
Bolșevicii conducători și-au dat din nou jos propriul guvern, nemulțumiți fiind de ritmul scăzut în care distrug țara, iar cei din opoziție au privit hipnotizați spectacolul grotesc al degradării umane.
Haite de propagandiști cu ochii bulbucați lătrau la diverse televiziuni naționale și sfâșiau imaginea publică a unor persoane aflate pe lista neagră a lichidării sociale.

Și pentru că ziua de 15 ianuarie nu le-a fost suficientă, politicienii și propagandiștii ancorați în distrugerea imaginii României cu orice preț au continuat și în ziua următoare.
Din păcate, cel care a primit disprețul clasei politice a fost premierul Japoniei venit într-o vizită istorică în România.
În loc să marcăm data de 16 ianuarie ca zi de succes a „diplomației” românești, politicienii români au reușit să jignească de o manieră ieșită din comun delegația niponă.
Reprezentanții Țării Soarelui Răsare, veniți cu intenții bune și surprize plăcute pentru români, au primit palma „diplomației” românești într-o manieră pur creștină (care ne amintește de sfinții bisericilor primare), nerăspunzând măgăriei de nedescris a politicienilor autohtoni.
Japonezii, nu numai că au dat dovadă de educație dar, au dovedit că au cultură politică: n-au pus semnul egalității între politicienii români și poporul român.
Delegația niponă s-a retras discret, cu bun simț, nedorind să dea curs unui conflict diplomatic dramatic.
Felicitări delegației Japoniei! Poporul român vă mulțumește pentru intenții și vă cere scuze pentru comportamentul clasei politice românești! Poate undeva, cândva noi, românii, vom avea șansa să ne revanșăm.

Ghiftuiți și odihniți după sărbători, politicienii români s-au bălăcit în noroiul degradării și pe data de 17 ianuarie. De astă dată, spectacolul grotesc a avut loc la Palatul Cotroceni.
Marele indiferent a inițiat discuții pentru desemnarea unui nou prim-ministru.
Delegațiile partidelor politice s-au succedat pe rând, expunându-și ceea ce aveau mai bun: P.S.D.-ul și-a trimis infractorii și incompetenții; A.L.D.E. a venit cu impostorii; U.D.M.R. și minoritățile au venit cu iredentiștii; P.N.L.-ul a venit cu inculpații și indecișii; P.M.P.-ul și-a trimis iresponsabilii și inconștienții; U.S.R.-ul a venit cu imberbii.
La sfârșitul acestor discuții fructuoase, marele indiferent a decis că: „Incompetența salvează România!”.
Bineînțeles, toate părțile sunt mulțumite: partidele și-au împărțit teritoriile de pradă și au promis să nu mai ofere așa de mult circ populației. Diferendele care vor apare între grupările mafiote se vor aborda cu ușile închise.

Trei zile de groază au oferit României politicienii.
Fiindcă anul centenar abia a debutat, coșmarul va continua.

România centenară


Anul centenar 2018 trebuie adus în atenția românilor prin sărbătorirea mai multor evenimente și organizarea unor manifestări cultural-artistice.
Așa ne-am aminti de moștenirea culturală, socială și spirituală lăsată de înaintașii noștri.

Ar fi extraordinar dacă cele de mai sus ar fi însoțite și de importante realizări social-economice pentru a marca și modernizarea României.
Așa am demonstra că am continuat munca și realizările strămoșilor noștri.

Ar fi frumos dacă…

Pe 15 ianuarie am sărbători Ziua Culturii Naționale, Ziua lui Mihai Eminescu și am deschide „Institute Mihai Eminescu” în toate provinciile istorice.

Pe 24 ianuarie am sărbători Unirea Principatelor Române și am inaugura o autostradă și o cale ferată de mare viteză între Moldova și Țara Românească.

Pe 27 martie am sărbători și înfăptui Unirea Basarabiei cu România, și am da în folosință zeci de poduri care să lege Moldova de Basarabia.

Pe 31 august am sărbători Ziua Limbii Române și am deschide Centre Culturale Române în cât mai multe țări.

Pe 28 noiembrie am reîntregi Bucovina, am sărbători Unirea Bucovinei cu România și am da în folosință un drum expres între Cernăuți și Suceava.

Pe 30 noiembrie, de Ziua Sfântului Andrei - apostolul românilor, ne-am regăsi duhovnicește și am da în folosință Catedrala Neamului ca simbol al unității spirituale a poporului român.

Pe 1 decembrie am sărbători Unirea Transilvaniei cu România și am da în folosință autostrăzi și căi ferate de mare viteză care să lege Moldova de Transilvania și Țara Românească de Transilvania.

Da, cam acestea și multe altele ar fi necesare în 2018…

Fi-vom noi în stare să ne ridicăm la înălțimea strămoșilor care prin sacrificiile lor au înfăptuit această țară?

sâmbătă, 9 decembrie 2017

România caraghioșilor


„Hai România!”
E frământată rău de tot România. Dă-i încolo, dă-i încoace. Parcă ar fi un aluat luat la pumni de gospodine care nu știu ce vor să facă dar vor să arate că sunt harnice. Din când în când, aluatul este presărat cu: agitație mare, gândire puțină și multă bădărănie.

„Trăiască tribunalul infractorilor!”
Statul de drept se clatină. Și nu pentru că a băut o sămăhoancă puturoasă ci, pentru că, politicienii puterii aflați pe cai mari se dau în stambă zilnic. Mai marii țării se simt încurcați de legile justiției care le restrâng libertatea de a fura cât vor, cum vor și când vor. Imunitate totală pe perioadă nedeterminată să fie, că de furat se găsește! Bineînțeles, politicienii vor să fie la cașcaval și nu la bulău care-i îngrozește.

„Cine e la putere are dreptul să fure că doar a câștigat alegerile.”
Aceasta e fraza preferată a unor jurnaliști, inițial câini de pază ai democrației care trebuiau să apere societatea civilă. Politicienii le-au dat acestora niște oscioare dulci de ros și i-au transformat în javre turbate de serviciu ale puterii care latră, aleargă și mușcă poporul.

„Hoția salvează România!”
Așa cântă și dansează de bucurie că țara e jefuită artiști veseli și zglobii, iubiți de popor ca și răposatul dictator, îmbrăcați în costume populare ca să arate că sunt patrioți. Dar ce mai contează dacă își primesc tainul de la politicienii corupți.

„Jos statul paralel!”
Așa urlă la himere politicienii bolșevici după ce și-au dat jos propriul guvern în urlete de mare victorie. Fac și un miting, uitând că sunt la „putere” și deci, neavând de ce, urlă că vor „puterea”. Când ai „puterea” trebuie să „guvernezi” nu să „protestezi”.
Da, e adevărat că ciuma roșie e paralelă cu guvernarea: bolnavii mor în spitale din cauza lipsei de medicamente și a mizeriei; în învățământ violențele și abandonul școlar au înflorit; prețurile cresc vertiginos; leul se prăbușește; partenerii strategici ai României sunt puși la zid; infrastructura e la pământ; românii pleacă pe capete din țară; evaziunea fiscală a companiilor a întrecut orice imaginație etc.

„Bolșevicii susțin monarhia!”
Bolșevicii atei, au descoperit că sunt credincioși, iar acum, constată brusc că sunt și monarhiști. După ce ani de zile au batjocorit casa regală în fel și chip, bolșevicii îl plâng pe rege. Decența a murit, dar la ce te poți aștepta din partea unor bădărani.
Pregătiri mari de miting fac bolșevicii:
- întocmesc liste cu persoanele care trebuie aduse la manifestație: slugoii de serviciu, puturoșii, profitorii, activiștii de partid, șantajabilii și idioții;
- fac chetă pentru transport, mici și bere;
- scriu lozinci „deștepte”: „Hoții strigă hoții!” și „Hoții susțin hoții!”;
- au compus și un cântec special: „Hai la lupta cea mare/ Puturoși, profitori și infractori să ne unim/ Și mafioților din țară cu sârg să le slujim!”

„Paralizia înalță România!”
Mulți membri ai partidului roșu privesc nedumeriți și pasivi spectacolul social grotesc oferit de un grup infracțional care a preluat conducerea. Deși nu au nimic în comun cu infractorii, din lașitate și ipocrizie nu vor să intervină în nici un fel pentru a ieși din această situație. Uită că dacă stau în aceeași cadă cu infractorii și mitocanii se vor împuți de nelegiuirile lor. Nu vor să se delimiteze și să-i dea afară din partid pe netrebnici. Le place noroiul social și „porceala” generalizată. Adio, responsabilitate și bun simț!

„Parlamentul este inima şi mintea națiunii!”
Ne explica președintele Senatului că „O națiune își poate pierde teritoriul, populația, capitala şi armata, dar rămâne vie și trează atâta timp cât continuă să fie întrupată de Parlament!” Adică, 450 de oameni sunt totul, iar 20 de milioane de oameni sunt nimic! Ce neghiobie!
Tupeul a atins cote maxime. Șefii partidelor aflați la guvernare amenință că dacă nu vor fi lăsați să fure vor scoate România din N.A.T.O. și U.E. Iar cum lingușelile la adresa răsăritenilor se înmulțesc, n-ar fi de mirare ca într-o noapte, ca niște trădători autentici, politicienii aflați la putere să declare România gubernie rusească. Adică, Parlamentul poate face ce vrea chiar dacă nu mai reprezintă pe nimeni!

România nu poate trăi din lozinci.
Iubirea de țară presupune și sacrificii, nu numai privilegii.
Dar cum să le explici asta unor trădători?

sâmbătă, 2 decembrie 2017

România tricoloră


De ziua ei, pe 1 decembrie, România se îmbracă în straie tricolore, sărbătorind Marea Unire cu inima îndurerată din cauza sfâșierilor teritoriale și dezbinării populației.

România a fost fărâmițată de-a lungul vremurilor de prădătorii lacomi care și-au tot înfipt colții în prada bogată. Acum, arată ca un vitraliu neterminat, având bucățelele de sticlă desprinse unele față de altele.

De fiecare dată, pe 1 decembrie, România așteaptă cu speranță ca o mână providențială nevăzută să-i reconstituie chipul frumos de altădată.
Și de fiecare dată, speranțele ei se dovedesc a fi deșarte. Nici nu mai știe dacă mai are rost să spere și să aștepte ceva ce pare nerealizabil.

România a fost dezbinată de-a lungul vremurilor de poporul care nu are simțul identității.
Acum, poporul se comportă ca niște populații aflate în competiție existențială unele față de altele și care s-au refugiat pe unde au apucat.

De fiecare dată, pe 1 decembrie, România așteaptă cu sufletul la gură ca românii să se deștepte și să-și croiască un destin ca mare popor.
Și de fiecare dată, speranțele ei se dovedesc a fi înșelate. Nici nu mai știe dacă să mai aibă încredere în promisiunile românilor.

România se află la răscruce. Nu știe cum și-ar putea continua mersul greoi prin istorie. Puterile par să o părăsească pe zi ce trece. E tot mai obosită și îngândurată. Purtând povara unui destin potrivnic, răsuflă tot mai greu și inima-i bate din ce în ce mai tare. Privirea-i este încețoșată, mâinile-i tremură nesigur, dar realizează că tot ceea ce i se întâmplă este o mare încercare. E încercarea vieții ei atât de chinuite. Știe că trebuie să treacă de acest prag, să intre pe ușa încrederii de sine pentru a-și împlini destinul.

România s-a oprit din drum să vadă cu cine poate continua. Își privește critic românii să vadă dacă sunt ai ei sau nu. Și vede multe. Poate prea multe. Dar, a lăsat emoțiile de-o parte și își numără fii și fiicele. Caută prin fiecare colț al ei, caută și peste hotare. Nimeni nu scapă necercetat.

Vântul suflă ușor, vrând parcă să aline rănile României. Măcar atâta mângâiere să aibă și ea. Privirea-i devine sclipitoare și ageră. Vede acum și cele bune și cele rele. Îi vede și pe cei vrednici și pe cei potrivnici. Vălurile iluziei, înșelătoriei și prefăcătoriei au căzut.

Își vede toți românii la propria-i sărbătoare. Sunt împărțiți deja: populațiile și poporul.

Populațiile acționează doar în interesul lor, nemaiavând o identitate națională și nepăsându-le de România: dregătorii cei înalți înnegriți de faptele nedemne; formaliștii în costume orbiți de mândrie; paraziții nesătui dependenți de chiolhanuri; șmecherașii autodeclarați descurcăreți; neaveniții cocoțați pe funcții cu ajutorul pilelor, cunoștințelor și relațiilor; autosuficienții care își văd doar interesul lor; indiferenții care acționează ca și cum n-ar mai avea țară; infractorii care dau lecții de viață; trădătorii care se mândresc cu distrugerea țării.

Poporul își iubește patria și se străduiește să acționeze în interesul României: are obiective mărețe; respectă normele sociale; dă dovadă de civism; se implică în viața socială; contribuie la dezvoltarea comunității; dorește o țară modernă.

După ce i-a trecut în revistă pe toți, România surâde. E pentru prima dată după mulți ani. Și-a dat seama că nu este singură. Mai are fii și fiice. Nu mulți ce-i drept, dar, cel puțin, nu este singură. Acum își poate continua drumul. Are pentru cine și are pentru ce.

La mulți ani, România!

sâmbătă, 25 noiembrie 2017

România extremelor

După 1989, în România, puterea politică, financiară și economică a fost preluată de un grup neomogen, un amalgam de: nomenclaturiști, securiști, turnători, bolșevici și infractori.

Acest grup (denumit în cercurile foarte restrânse M2) condus de un președinte „emanat” își propusese două mari obiective:
-implementarea „Planului M” (trecerea averii din proprietatea statului român în proprietatea membrilor grupului prin orice mijloace; ceea ce nu putea fi acaparat era dat pe sume derizorii așa-zișilor investitori străini sau distrus);
-crearea unei alianțe speciale cu U.R.S.S.

Primul obiectiv a fost îndeplinit cu mare succes.

Al doilea obiectiv a fost împiedicat de evenimentele care au dus la destrămarea U.R.S.S.
Degringolada din spațiul sovietic a forțat grupul M2 să se orienteze spre Occident, dar nu de dragul doctrinelor democratice, ci pentru a-și crea noi oportunități de afaceri.
Noua orientare presupunea însă și mimarea unei „democrații originale” care să păcălească occidentalii pe parcursul îndelungatelor negocieri.
Desigur, aceste lucruri nu puteau fi împărtășite cu toată lumea, așa încât doar câțiva au fost informați în legătură cu ceea ce avea să fie realizat.

Ușor, ușor, marele partid unic avea să fie fracturat, în mod intenționat, în mai multe părți. Se contura idea de partide „de stânga” și „de dreapta”.

Partidele „de stânga” erau coordonate de „emanat”, iar partidele „de dreapta” de „învinsul securității”.

În timp, lucrurile au scăpat de sub control, apărând mai multe grupuri infracționale în diferite zone ale țării care acționau de capul lor, fără să răspundă în fața grupului M2.

Ideea de a-i aduce pe toți sub aceeași cupolă de comandă a aparținut unui prim-ministru care a creat un sistem de colectare a „taxelor de protecție” de la grupurile infracționale zonale. Cine refuza „oferta” era ținta atacurilor instituțiilor de forță din România.
Primul-ministru devenise foarte potent deoarece:
-controla în mod oficial instituțiile statului;
-controla în mod neoficial, prin interpuși, grupurile infracționale;
-controla în mod discret grupurile oculte.
Dar aroganța pe care o căpătase l-a făcut să uite de obligațiile pe care le avea față de anumite „patrulatere” și într-un final, și-a frânt gâtul penal într-un gest ritualic a cărui simbolistică denota faptul că se recunoștea înfrânt.

Structurile oficiale, neoficiale și discrete au fost preluate mai târziu de președintele țării care a „reușit” și el, într-un final, să scufunde interesele României.
El a scăpat de la înec datorită sacrificării succesive a apropiaților pe care i-a scos țapi ispășitori pentru acțiunile sale infracționale.

Bineînțeles că, în România, nu au existat niciodată partide „de stânga” și „de dreapta” ci, doar structuri mafiote care dețin puterea.
E doar o mafie transpartinică care îi leagă pe membrii săi cu o funie roșie de-a lungul istoriei post-decembriste.
Membrii acestei mafii pot fi recunoscuți ușor după privilegiile pe care și le-au acordat: imunități, beneficii, pensii speciale, scutiri de taxe și impozite sau funcții fără sarcini de serviciu reale etc.

Care este diferența dintre partidele „de stânga” și cele „de dreapta”?
Partidele „de stânga” măresc contribuțiile la stat, devalorizează leul sau măresc prețurile la bunuri și servicii.
Partidele „de dreapta” taie salariile și pensiile sau cresc TVA-ul.
Iar poporul privește admirativ, cu buzele umflate și burta goală, cum nivelul de viață înregistrează o „creștere negativă”.

De-a dreptul caraghios este faptul că cei „de stânga” și cei „de dreapta” se înjură pe la emisiunile TV, iar după spectacole se duc și chefuiesc împreună prin diferite cluburi selecte.
De-a dreptul grotești sunt însă manifestațiile la care participă cei „de stânga” împotriva celor „de dreapta” și viceversa.

Și totul se întâmplă sub privirile indulgente ale „neimplicatului”.

Mafia transpartinică este ajutată de români, în mod periodic, ca să-și mențină privilegiile.
Adică, românii își dau cu stângul în dreptul din patru în patru ani.
Iar zilnic, își pun cenușă în cap și se plâng din cauza drobului de sare de la guvernare.

Mai grav este că românii se comportă ca și cum ar fi refugiați în propria țară.
Și-au pus ochelari de cal și nu-și văd decât de interesele lor, adesea meschine.
Simțul civic a dispărut aproape complet și românii acționează ca și cum ceva ar trebui să le pice din ceruri, ei neimplicându-se în problemele societății.
Din când în când, se îmbracă în costume naționale ca să-și afirme identitatea dar, mai degrabă, ca să-și ascundă indiferența.

Românule, patriotismul nu înseamnă susținerea infractorilor în conducerea țării!
Votând mafioți, contribui la distrugerea țării!
Iar asta se numește TRĂDARE!